aprilie 24, 2026
Spread the love

Consiliul Județean Timiș a început lucrările la o investiție importantă. Este vorba de centrul de recuperare a minorilor cu adicții de la Ciacova.

Consiliul Județean Timiș a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea primului centru public de tip comunitate terapeutică din România dedicat recuperării minorilor cu adicții. Marcarea amplasamentului deschide etapa de execuție a unei investiții finanțate din bugetul propriu al Județului Timiș, cu o valoare de peste 15 milioane de lei”, a informat instituția.

Noul centru va oferi servicii integrate de recuperare medico-psihologică, motrică, senzorială și nutrițională. Clădirea va include zece saloane cu o capacitate totală de 20 de locuri, dintre care două adaptate pentru persoane cu dizabilități.

„După finalizare, centrul va funcționa cu o echipă multidisciplinară, iar abordarea va fi centrată pe sprijin, recuperare și reintegrare, nu pe stigmatizare”, a transmis CJ Timiș.

Constructorul are la dispoziție 15 luni pentru finalizarea construcției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *