Continuă în ritm susținut lucrările de modernizare a căii ferate Lugoj – Timișoara Est. CFR Infrastructură Timișoara informează că, odată cu suspendarea circulației feroviare dintre Lugoj și Timișoara Est, constructorul FCC Construccion poate interveni simultan pe ambele fire de circulație și pe întreaga lungime a tronsonului, ceea ce permite accelerarea lucrărilor și respectarea termenelor asumate.
„Astfel, în zona Ghiroda – Pădurea Verde, s-au desfășurat lucrări de demontare a suprastructurii vechi, urmând să înceapă lucrările de terasament, în vederea montării noi suprastructuri. Totodată, în zona trecerii la nivel PO Ghiroda au loc și lucrări de relocare a magistralei de gaz ce traversează zona”, a transmis instituția.
Potrivit CFR Infrastructură Timișoara, în perioada următoare, pe întregul traseu se va înregistra o mobilizare semnificativă de personal și utilaje, pentru finalizarea etapelor esențiale ale proiectului.
Proiectul este finanțat cu bani europeni, prin PNRR.