februarie 7, 2025

Primăria Timișoara a închis Pasarela Îndrăgostiților de la Parcul Copiilor în urmă cu un an, din cauza riscului de a se prăbuși. Iată că abia acum instituția anunță că a lansat licitația în vederea realizării lucrărilor de proiectare și execuție în vederea reabilitării pasarelei.

La finalul proiectului, va fi construit în loc un pod modern, mai larg, cu rampe speciale de acces, iluminat arhitectural și cu spații verzi. Valoarea investiției este estimată la peste 8,6 milioane de lei, suma fiind asigurată de la bugetul local.  

Actuala pasarelă a fost dată în folosință acum 75 de ani și de atunci nu s-au mai făcut lucrări serioase la ea. Așa că, am ajuns în situația în care a trebuit să o închidem pentru că punea în pericol siguranța celor care o traversau. Am avansat cu documentația și acum căutăm o firmă serioasă care să se ocupe și de proiectarea și de construcția viitoarei legături peste Bega”, a declarat primarul Dominic Fritz. 

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 17 iunie, ora 15.00, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. Documentația poate fi consultată AICI!

În prezent, accesul pe pasarelă nu este permis, din motive de siguranță. Infiltrațiile de apă au afectat suprastructura podului. De asemenea, din cauza distrugerii stratului de beton, armăturile din metal au fost expuse la ploaie și au fost corodate. Fundațiile de la picioarele pasarelei sunt deteriorate, iar calea pietonală prezintă, la rândul ei, gropi și denivelări”, a informat Primăria Timișoara.

Fiind un loc cu o încărcătură simbolică pentru timișoreni, primăria intenționează să păstreze structura metalică pe care sunt prinse lacătele fixate acolo de perechile de îndrăgostiți și care a dat și numele pasarelei. Grilajul cu lacăte va fi, cel mai probabil, amplasat în imediata apropiere a viitoarei pasarele, pentru a păstra aceste amintiri cu valoare emoțională în spațiul public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *