noiembrie 2, 2024

Primăria Lugoj este foarte aproape de a intra în blocaj. Asta după ce conducerea interimară a instituției a decis să-și dea demisia. Decizia a fost luată după ce liberalii au pierdut la alegerile locale din 9 iunie, Călin Dobra (PSD) fiind noul primar al orașului Lugoj.

Călin Dobra acuză echipa demisionară că prin acest gest nu face altceva decât să încerce să blocheze administrația municipiului.

Dacă vor fi astfel de mișcări mișelești în cadrul administrației locale, îi asigur pe lugojeni că organizația PSD Lugoj, prin consilierii locali, sunt pregătiți să preia frâiele interimare, bineînțeles, până în octombrie, la preluarea mandatului oficial, astfel încât să nu se ajungă la un blocaj, așa cum își doresc actualii care gestionează administrația”, a declarat Călin Dobra, pentru Radio Timișoara.

Printre cei care și-au dat demisia în această săptămână se numără Claudiu Buciu, manager de proiect, care a candidat pentru un nou mandat de primar la Lugoj, Bogdan Blidariu, primar interimar, și viceprimarul Adrian Serendan.

Noua conducere a Primăriei Lugoj va fi investită în funcție abia în luna noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *