martie 7, 2026
Spread the love

PNL a rămas fără un consilier local la Timișoara. Este vorba de Adrian Lulciuc, care a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate, care l-a declarat incompatibil.

Așadar, marți, într-o ședință extraordinară, Consiliul Local Timișoara a luat la cunoștință ordinul prefectului județului Timiș privind „încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local” al lui Adrian Lulciuc. Tot marți, liberalul a decis să-și dea demisia din funcție.

Adrian Lulciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI în luna septembrie a acestui an. Instituția l-a declarat incompatibil pe motiv că în același timp a fost consilier local și asociat al unei firme care a avut contracte cu Primăria Timișoara. Concret, Adrian Lulciuc ar fi vândut în pandemie, prin firmele în care era acționar, măști de unică folosință către STPT, societate aflată în subordinea Primăriei Timișoara.

Următorul pe lista PNL pentru funcția de consilier local este Ștefan Sandu. Rămâne de văzut dacă va fi și propus sau liberalii au alt nume în minte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *