iulie 8, 2026
Spread the love

Primăria Timişoara informează că, în acest an, în containerele OilRight amplasate în mai multe locaţii din oraş au fost colectate 3.300 de kilograme de ulei alimentar uzat. Uleiul a fost transformat în lumânări parfumate şi materie primă pentru biodiesel.

„Ca acest sistem să funcționeze cât mai bine, vă rugăm să folosiți containerele OilRight doar pentru ulei alimentar uzat. Sacii menajeri, textilele sau alte deșeuri abandonate în jurul lor îngreunează colectarea și afectează aspectul orașului. Vă reamintim că pentru celelalte tipuri de deșeuri există soluții dedicate: Centrele de Aport Voluntar (CAV), unde puteți preda gratuit numeroase categorii de deșeuri; containerele pentru textile; containerele pentru sticlă; Fiecare deșeu are locul lui. Iar fiecare alegere responsabilă contribuie la o Timișoara mai curată și mai prietenoasă cu mediul„, a transmis instituţia.

Locațiile oilboxuri-lor unde timişorenii pot duce uleiul folosit: Platou Dâmbovița nr. 86; Piața Dacia, str. Burebista 16-18; Piața Doina, str. Mureș 3; Calea Torontalului, nr. 51-53 (intersecția cu str. Bucovinei); Calea Șagului, pe colț cu B-dul Liviu Rebreanu; Calea Buziașului, în intersecția dintre str. Ștefan cel Mare și str. Petrov Cermena; B-dul. Take Ionescu, pe colț cu str. Enric Baader; Parcul 3 August; Zona Spital Județean; Calea Martirilor – zona str. Mureș / str. Lidia; Soarelui – zona parc Lidia; Bălcescu / Iosefin; Lipovei – zona Piața I.I. de la Brad; Mehala – zona Piața Mehala; Vivalia Grand; Lipovei – Complex Denya Forest; Str. Uzinei colț cu str. Garofiței; Freidorf – zona Liceul Auto.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *