Prefectura Timiș a făcut public programul pregătit în data de 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României. Așadar, aflăm că vor fi pregătite ceremonii militare și religioase, la care sunt așteptate să participe numeroase persoane.
La ora 10.00, la Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, din Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, va avea loc o ceremonie militară cu depuneri de coroane.
De asemenea, între orele 12.00 și 13.00, în fața Catedralei Mitropolitane, după întâmpinarea oficialităților și rugăciunea de binecuvântare a poporului român, vor fi susținute alocuțiuni și apoi va avea loc mult așteptata paradă militară.
Totodată, la ora 15.00 va fi susținut un moment artistic de către muzica militară a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, în Piața Sf. Gheorghe, iar între orele 17.00 și 19.15, va fi organizată ceremonia militară de retragere cu torțe.
Mai mult, pe scena din Piața Victoriei va concerta trupa Zdop și Zdup, începând cu ora 18.00.