ianuarie 21, 2025

Timișorenii care călătoresc cu mijloacele de transport în comun au la dispoziție nu una, ci două aplicații care-i ajută să afle cât timp trebuie să aștepte în stație.

Suntem încântați să vă informăm că, la nici o săptămână de la lansarea portalului de Open Data pentru mobilitate, a apărut o nouă aplicație destinată transportului public din Timișoara: Hereitis! Aceasta aplicație, alături de aplicația Tranzy, va deservi cetățenii care aleg să folosească transportul public, oferind soluții moderne și eficiente pentru călătoriile zilnice. Așteptăm cu interes și alte aplicații care să completeze eforturile noastre de a îmbunătăți experiența utilizatorilor de transport public din Timișoara, asigurând informarea în timp real și facilitând planificarea călătoriilor”, a informat Societatea de Transport Public Timișoara.

Săptămâna trecută, la Timișoara a fost lansat și un sistem integrat cu GPS, aplicație și Open Data, care ajută călătorii să afle în timp real cât mai au de așteptat în stație. Datele GPS sunt citite în Tranzy.app, iar sistemul permite afișarea orarului pentru fiecare mijloc de transport în comun în parte, cu sosirile și plecările din stații, dar și poziția în timp real, pe hartă, a tramvaielor, autobuzelor și troleibuzelor aflate pe traseu în acel moment, pe o linie selectată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *