aprilie 24, 2026
Spread the love

Continuă cercetările arheologice pe traseul centurii de vest a Timișoarei. Acestea se desfășoară după stabilirea traseului final și în baza cadrului legal care permite accesul în teren pentru astfel de intervenții.

„În cadrul cercetărilor au fost identificate vestigii datate în secolele II–IV d.Hr. (perioada romană și post-romană). Printre descoperiri se numără fragmente de ceramică de tip „terra sigillata”, precum și urme de locuire, inclusiv o vatră de foc amenajată sub podea”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Cercetările sunt realizate de specialiștii Muzeul de Istorie din Satu Mare, conform legislației în vigoare, înainte de începerea lucrărilor propriu-zise.

Centura de vest a Timișoarei va avea o lungime de aproximativ 14 kilometri. construiți la profil de patru benzi, câte două pe fiecare sens. Noua șosea va face legătura între sectorul nordic al centurii municipiului Timișoara și Varianta de Ocolire Timișoara Sud.

Pe traseu vor fi construite patru noduri rutiere, două pasaje și un pod. Și anume: nod rutier la intersecția cu DN69 (E671) și cu Drumul Național Centura Timișoara (DNCT); nod rutier la intersecția cu DN6; nod rutier la intersecția cu DN59A; nod rutier la intersecția cu Radiala Nouă de Vest (C30); pasaj peste DN59 și peste linia CF100 (750 m); pasaj peste DN6 și linia CF133 (450 m); pod peste râul Bega și peste rezervoarele de nămol (450 m).

Centura de vest a Timișoarei trebuie finalizată în cel mult doi ani. Construcția noii șosele are o valoare de 1,41 miliarde lei, fără TVA, sumă asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *