iulie 12, 2025

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că lucrările de reparații la drumul DN 68A, care leagă Margina de Coșava, au fost finalizate în luna iunie, înainte de termenul contractual stabilit. Ulterior, instituția a intervenit pentru completarea acostamentelor și aplicarea marcajului rutier. Toate lucrările care țin de DRDP Timișoara sunt acum încheiate.

„Această lucrare a pus la încercare nervii șoferilor, iar noi le mulțumim pentru răbdare și înțelegere. Intervențiile au fost necesare pentru a asigura condiții cât mai bune și mai sigure de circulație pe unul dintre cele mai solicitate sectoare de drum din vestul țării. Totuși, avertizăm conducătorii auto: traficul pe acest sector de drum este foarte intens, cu valori ridicate înregistrate zilnic. Sectoarele cu linie continuă nu permit depășirea, iar nerespectarea regulilor de circulație poate duce la accidente grave”, a transmis DRDP Timișoara.

Potrivit reprezentanților instituției, orice incident, chiar și unul minor, îngreunează sau blochează complet traficul și generează ambuteiaje în lanț.

Nu vă asumați manevre riscante! Respectați marcajele, păstrați distanța de siguranță și adaptați viteza la condițiile din teren. Conduceți cu maximă responsabilitate”, a precizat DRDP Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *