mai 2, 2026
Spread the love

Primăria Timișoara anunță că a relansat licitația pentru lucrările de regenerare urbană din zona Pieței Traian.

La prima licitație am avut doi ofertanți cu experiență și portofolii serioase, dar care au făcut greșeli în ofertare peste care nu puteam trece, astfel că ambele oferte au fost descalificate. Niciunul dintre ofertanți nu a contestat decizia noastră de a anula procedura, iar acum reluăm licitația pentru a selecta un constructor capabil să ducă la bun sfârșit acest proiect, gândit să ridice calitatea vieții în Fabric și să transforme zona în al doilea centru istoric al orașului. Avem finanțarea europeană și banii de la bugetul local, iar câștigătorul trebuie să-și asume atât termenele stabilite, cât și o calitatea ridicată a lucrărilor”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Primăria Timișoara va moderniza aproximativ 60.000 mp de spațiu public, iar proiectul include refacerea străzilor degradate, înlocuirea liniei de tramvai și a rețelelor edilitare vechi, extinderea suprafețelor verzi și plantarea a 355 de arbori noi.

Proiectul include lucrări pe străzile: Bd. 3 August 1919 (parțial), str. Ion Luca Caragiale, Dr. Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, Str. Rabin Dr. Ernest Neumann (fostă Str. Episcop Joseph Nischbach), Dacilor, Ștefan cel Mare (parțial), Anton Pann, Titel Petrescu, Costache Negruzzi (parțial), Petre Ispirescu, Ecaterina Teodoroiu (parțial), Zăvoi și strada Ion Mihalache.

Valoarea totală a investiției este de 34 de milioane de euro, iar Primăria Timișoara a atras o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de peste 14 milioane de euro prin Programul Regional Vest 2021-2027. Contractul de execuție are o valoare estimată de 143 milioane de lei, cu TVA inclus. Lucrările vor fi realizate în etape, în termen de 24 de luni.

Firmele interesate pot depune ofertele până în data de 16 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *