Un proiect major de infrastructură va fi implementat în estul județului Timiș, unde 13 localități urmează să fie racordate la o nouă rețea de alimentare cu gaze naturale, investiția ridicându-se la 52 de milioane de lei, la care se adaugă TVA.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat sâmbătă, în cadrul unui eveniment la care au participat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, alături de primarii localităților implicate. Proiectul este unul de amploare, finanțarea fiind asigurată din mai multe surse: aproximativ 7 milioane de lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Timiș, iar alte 3 milioane de lei provin din bugetele a 12 comune, membre ale Asociației de Dezvoltare Intracomunitară Distribuție Gaz Timiș Est.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a subliniat importanța investiției pentru dezvoltarea zonei:
„Dezvoltarea comunităților înseamnă și astfel de investiții, introducerea rețelelor de gaz va aduce beneficii reale în estul județului Timiș. Este un pas mare pe care îl facem, iar proiecte asemănătoare urmează să fie implementate în mare parte a județului nostru. Noi, Consiliul Județean Timiș, vom veni cu cofinanțări alături de UAT-uri, iar prin programe guvernamentale cum este Anghel Saligny tot mai mulți timișeni se vor putea racorda la rețelele de gaz. Faptul că s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor este dovada faptului că am avut dreptate atunci când susțineam că oprirea unor astfel de investiții nu este deloc oportună”.
Proiectul demarat este al doilea ca valoare din județul Timiș în domeniul extinderii rețelelor de gaze naturale.
La rândul său, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a evidențiat relevanța investiției atât la nivel local, cât și național:
„Este un proiect important pentru comunitățile locale, dar și pentru Ministerul Dezvoltării. Vorbim despre o investiție comună, una coordonată, care sunt convins că va avea rezultatele pe care le dorim. E al doilea proiect, ca mărime, din județul Timiș, mă refer la cele finanțate prin programul Anghel Saligny, și al 20-lea din țară”.
Localitățile incluse în acest program sunt Făget, Margina, Curtea, Fârdea, Bara, Bârna, Ohaba Lungă, Mănăștiur, Dumbrava, Traian Vuia, Coșteiu, Bethausen și Balinț. Noua rețea de gaze va avea o lungime totală de 116 kilometri, iar în prima etapă aproximativ 1.800 de gospodării vor fi racordate. Durata estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 20 de luni de la data începerii acestora.




