Într-o lume în care fotografia a devenit rapidă, abundentă și adesea lipsită de răbdare, fotografia de stradă rămâne una dintre puținele forme de expresie care cer timp, atenție și asumare. Nu promite imagini spectaculoase la fiecare pas și nu oferă certitudini. Cere doar prezență.
În acest spațiu al observației se înscrie munca lui Gabriel Brezeanu, fotograf stabilit în Lugoj, care a ales să transforme anul 2025 într-un proiect de disciplină vizuală și introspecție: o fotografie alb-negru realizată în fiecare zi, timp de 365 de zile.
Proiectul nu a fost conceput ca o demonstrație de forță artistică, ci ca un demers personal, aproape intim. Un exercițiu de consecvență și apropiere de fotografia de stradă, departe de regie, de filtre sau de nevoia de validare rapidă. Fotografiile rezultate vorbesc despre oameni surprinși în momente de pauză, despre spații urbane ignorate, despre tăceri și gesturi mărunte care, puse cap la cap, alcătuiesc o arhivă sinceră a prezentului.
Alb-negrul devine limbajul dominant nu ca efect estetic gratuit, ci ca instrument de claritate. Elimină zgomotul vizual și lasă loc pentru expresie, lumină și compoziție. În acest cadru, fotografia nu mai caută să impresioneze, ci să spună adevărul.
Pornind de la acest proiect și de la imaginile care îl definesc, Jurnal de Timiș s-a întâlnit cu Gabriel Brezeanu pentru a vorbi despre fotografie, perseverență, stradă și transformarea care vine odată cu privitul atent. I-am adresat câteva întrebări despre parcursul său, despre sensul acestui demers și despre ce rămâne după 365 de zile petrecute cu aparatul în mână.
Interviu | Gabriel Brezeanu
Cum a apărut ideea acestui proiect de un an?
A apărut dintr-o nevoie personală de disciplină. Am simțit că fotografiez prea fragmentat, că las prea mult timp între ieșiri. Proiectul a fost o promisiune făcută mie: să ies zilnic, indiferent de stare, vreme sau inspirație. Nu fiecare zi aduce o fotografie reușită, dar fiecare zi te ține conectat cu strada și cu privirea.
De ce ai ales să lucrezi exclusiv în alb-negru?
Pentru mine, alb-negrul este o formă de onestitate. În culoare te poți ascunde mai ușor. În alb-negru rămân doar structura, expresia și lumina. Am vrut un element constant care să lege întregul proiect, iar monocromul a devenit acel fir care ține totul coerent.
Ce înseamnă, în mod real, fotografia de stradă pentru tine?
Este acceptarea faptului că nu controlezi nimic. Nu regizezi, nu corectezi, nu ceri. Doar observi. Strada nu îți oferă imagini „frumoase” la cerere. Îți oferă viață – uneori banală, alteori incomodă. Dacă ai răbdare, apar și momentele care spun ceva despre oameni și despre locul în care trăiesc.
Cum te-a schimbat acest proiect?
M-a făcut mai răbdător și mai atent. Am învățat să accept zilele în care nu apare nimic spectaculos și să înțeleg că progresul nu se vede de la o zi la alta. Este un proces lent, dar profund. Nu a fost doar o evoluție fotografică, ci și una personală.
Cât de importantă a fost validarea din exterior?
Nu a fost o miză. E plăcut să ți se spună că se vede progresul, dar proiectul nu a fost construit pentru reacții rapide. Validarea reală a fost faptul că am mers până aproape de capăt, fără să abandonez.
Ce rol a avut aparatul în acest demers?
Am lucrat cu un Fujifilm X100V, un aparat discret și rapid, potrivit pentru fotografia de stradă. Pentru mine, aparatul trebuie să fie un instrument care dispare din conștiință în momentul fotografierii. Dacă începi să te gândești prea mult la tehnică, pierzi momentul.
Ce urmează după finalizarea proiectului?
Mi-ar plăcea ca aceste imagini să existe și dincolo de mediul online. O expoziție, poate un album. Sunt idei și discuții, dar nu vreau să grăbesc nimic. Proiectul a fost despre răbdare și cred că și pașii următori trebuie făcuți la fel.
O fotografie care rămâne
„365 de zile în alb-negru” nu este doar o provocare fotografică, ci un exercițiu de privire și asumare. Prin consecvență și discreție, Gabriel Brezeanu propune o fotografie de stradă care refuză spectacolul și preferă sensul. O fotografie care nu caută aplauze, ci adevăr.
Într-o epocă a imaginilor grăbite și cosmetizate, acest proiect rămâne o invitație la încetinire: să privim mai atent, să acceptăm imperfecțiunea și să înțelegem că uneori cele mai puternice povești se spun fără cuvinte, în alb și negru.
