martie 6, 2026
Spread the love

Vești bune pentru locuitorii din zona Lipovei. Primăria Timișoara intenționează să amenajeze noi parcări în locul garajelor demolate, începând de luna viitoare. Mai precis, instituția vrea să realizeze peste 30 de locuri de parcare în zona str. Stuparilor și peste 80 în zona str. Verde.

„În Lipovei am amenajat deja 150 de locuri noi de parcare între blocuri, acolo unde garaje vechi și pline cu de toate ocupau domeniul public. Continuăm în zona Stuparilor și în zona străzii Verde, unde amenajăm alte 100 de locuri de parcare, dar și spații verzi. Este prima etapă din acest an și le mulțumesc proprietarilor care s-au conformat cu demolarea garajelor. Etapizat reluăm procesul și în celelalte cartiere de blocuri ale Timișoarei”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

În locul garajelor vor fi amenajate locuri de parcare, mici spații verzi, căi de acces și trotuare. De asemenea, municipalitatea a solicitat plantarea de arbori și amenajarea de platforme pentru pubele și adăposturi pentru biciclete. Acolo unde spațiul permite, vor fi amenajate spații de joacă pentru copii.

Anul trecut, în cadrul programului, municipalitatea a amenajat peste 600 de locuri de parcare în patru cartiere de blocuri din oraș: Lipovei, Modern, Girocului și Șagului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *