aprilie 16, 2026
Spread the love

Cu puțin timp înainte de deschiderea circulației pe centura de sud a Timișoarei, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a făcut publice imagini spectaculoase din dronă cu noua șosea.

Vă amintim faptul că traficul va fi deschis pe centura de sud a Timișoarei marți, după ora 16.00.

Noua șosea are o lungime de 25,6 kilometri, iar valoarea investiției se ridică la 383 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din bani europeni, prin Programul Transport 2021-2027. Lucrările au fost finalizate de către asocierea SA & PE Construct SRL & Spedition UMB SRL & Tehnostrade SRL.

Tronsonul se desfășoară pe raza municipiului Timișoara și a localităților Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșniţa Nouă și Ghiroda și completează varianta existentă de ocolire a Timișoarei, pornind din nodul rutier de pe DN 6 (Ghiroda).

Centura municipiului va avea indicativul VTM – Varianta Timișoara, indicativ care se va aplica și centurii existente și care se va extinde și la varianta de ocolire Timișoara Vest, aflată în procedură pentru desemnarea constructorului.

Centura de sud a Timișoarei este drum național și este nevoie de achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale (rovinietă).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *