Garda de Mediu Timiş a explicat, prin intermediul unui comunicat de presă, cum a ajuns în situaţia de a amenda Primăria Timişoara cu peste 100.000 lei pentru bolovanii amplasaţi pe spaţii verzi din mai multe zone ale oraşului. Instituţia susţine că, înainte de aplicarea sancţiunii, a emis avertismente cu privire la faptul că legislaţia de mediu nu a fost respectată, însă Primăria Timişoara a preferat să le ignore.
„Garda Națională de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, face un set de precizări importante ca urmare a contestării actelor de control care au fus la amendarea municipalității Timișoara cu două sancțiuni în valoare totală de 105.000 lei. Comisarii GNM Timiș nu pleacă pe teren cu obiectivul de a genera amenzi sau sancțiuni contravenționale. Dimpotrivă, aplică legea în mod imparțial și emit ceea ce numim măsuri de conformare, atunci când legislația de mediu nu e respectată. Municipalitatea Timișoara și-a asumat, anterior sancționării, refacerea și întreținerea spațiilor verzi, precum și umezirea acestora, așa cum apare în două acte de control în care experții noștri au emis avertismente în acest sens. Autoritatea locală, deși nu a contestat obligațiile trasate prin actele de control anterioare ale GNM, a ales să nu respecte măsurile dispuse. Simplu spus, a ignorat avertismentul și a lăsat lucrurile neschimbate, evident în detrimentul mediului și spațiilor verzi. Prin urmare, obiectivul GNM nu a fost nici clipă aplicarea sancțiunii contravenționale, ci refacerea și întreținerea spațiilor verzi degradate„, a informat Garda de Mediu Timiş.
De asemenea, instituţia a subliniat faptul că au fost realizate controale obiective şi că nu a fost analizat niciun factor de natură estetică.
„Strict referitor la bolovanii și blocurile de piatră din Timișoara, au fost amplasați pe suprafețe lipsite complet de vegetație, iar materialul vegetal utilizat ca strat protector al solului nu putea menține umiditatea. În condiții de vânt, această tocătură uscată se ridică și generează particule de praf în atmosferă, ceea ce contribuie la degradarea unui aer deja poluat de către traficul de mașini. Verificările GNM, constatările din teren și nerespectarea măsurilor dispuse au dus la aplicarea sancțiunilor în valoare totală de 105.000 lei. Precizăm că nu există niciun alt factor de natură estetică sau altă motivație care a generat aplicarea acestei sancțiuni. Spațiile verzi trebuie gestionate în conformitate cu legislația de mediu care prevede, printre altele, roul spațiilor verzi urbane în reducerea poluării, reglarea temperaturii și a echilibrului urban. În final, precizăm că actele de control ale Gărzii Naționale de Mediu sunt obiective și bine ancorate în cadrul legislativ de care suntem guvernați atât noi, câți și orice autoritate publică sau privată, inclusiv municipalitatea Timișoara“, a transmis Garda de Mediu Timiş.