Dominic Fritz este din nou primarul Timișoarei cu alte în regulă.
„Am primit ”Certificatul doveditor al Primarului” care constată că am câștigat alegerile în 9 iunie. Mulțumesc pentru încrederea celor 53.040 timișoreni care au pus ștampila pe numele meu – aproape 4.000 de voturi în plus față de 2020. Împreună am reușit să ținem Timișoara pe drumul european al modernizării și corectitudinii. Urmează încă un mandat cu multă muncă”, a declarat edilul-șef.
Primarul Timișoarei a enumerat cele mai importante proiecte pe care are în plan să le ducă la bun sfârșit în următorul mandat.
„Avem de terminat un stadion și de început un nou spital municipal. Să închidem legătura de la Solventul și să aducem înapoi strălucirea zonei Traian ca al doilea centru al Timișoarei. Să facem noi parcuri și să aducem sistemul de termoficare local în secolul 21. Prioritară rămâne lupta pentru patrimoniul Timișoarei, să ne recuperăm terenurile și clădirile. Și să reamenajăm spațiile din cartiere, acolo unde e nevoie de o mai mare atenție pentru zonele verzi și trotuare, dar și de noi piste de biciclete și locuri de parcare. Timișoara, avem treabă”, a explicat Dominic Fritz.