iunie 26, 2026
Spread the love

Avansează lucrările de descărcare arheologică pe șantierul centurii de vest a Timișoarei. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că au fost făcute mai multe descoperiri.

„Pe șantierul de pe centura Timișoara Vest se desfășoară lucrări de descărcare arheologică, coordonate de o echipă de specialiști. În zonă s-au descoperit până acum urme de locuire din perioada sarmaților (secolul II–III) și obiecte legate de istoria localității Săcălaz din secolele XVII–XVIII. Echipa de arheologi continuă cercetările, în timp ce muncitorii desfășoară activitățile specifice șantierului”, a transmis instituția.

De asemenea, se lucrează la realizarea drumurilor tehnologice.

Pe traseu vor fi construite patru noduri rutiere, două pasaje și un pod. Și anume: nod rutier la intersecția cu DN69 (E671) și cu Drumul Național Centura Timișoara (DNCT); nod rutier la intersecția cu DN6; nod rutier la intersecția cu DN59A; nod rutier la intersecția cu Radiala Nouă de Vest (C30); pasaj peste DN59 și peste linia CF100 (750 m); pasaj peste DN6 și linia CF133 (450 m); pod peste râul Bega și peste rezervoarele de nămol (450 m).

Centura de vest a Timișoarei trebuie finalizată în cel mult doi ani. Construcția noii șosele are o valoare de 1,41 miliarde lei, fără TVA, sumă asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *