Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a luat o decizie radicală. Începând de marți, șef al Direcției de Drumuri, Transport și Mediu din cadrul instituției este Culiță Chiș.
„Direcția de Drumuri, transport și mediu din cadrul administrației județene are un nou director! De astăzi, funcția a fost preluată de Culiță Chiș. De profesie inginer, specialist în Transporturi, Culiță Chiș are o experiență îndelungată în administrația publică. Acesta s-a transferat de la Primăria Municipiului Timișoara, căreia îi mulțumim pentru promptitudinea cu care a răspuns inițiativei. Îi urăm succes directorului Culiță Chiș în acest nou capitol al activității sale profesionale”, a informat CJ Timiș.
Culiță Chiș a fost un apropiat al fostului primar Nicolae Robu. În luna decembrie a anului trecut, Primăria Timișoara a propus un proiect de hotărâre privind desființarea direcției din cadrul instituției condusă de Culiță Chiș. Însă proiectul nu a fost aprobat.
Primăria Timișoara a anunțat încă din toamnă că intenționează să desființeze Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar. Aceasta a fost înființată în urmă cu doi ani, primăria fiind obligată de către instanță să-l repună șef în aceeași direcție pe Culiță Chiș sau să înființeze un post de conducere similar.