Este oficial! Începând de vineri, județul Timiș are un nou prefect. Asta după ce Cornelia Micicoi, propunerea USR pentru această poziție, a fost învestită în funcția de prefect de Timiș. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc la Palatul Administrativ din Timișoara.
„Am avut emoții pentru că este o poziție extrem de onorantă pentru mine, pe care mi-am asumat-o și pe care sunt convinsă că o voi onora prin tot ceea ce voi face în acest mandat. Îmi doresc ca reforma Guvernului Bolojan să fie implementată, dar, în același timp, cu cât mai puține costuri pentru populație. Pe plan județean, voi continua să fiu prezentă în comunitățile locale, voi fi un partener de dialog, voi avea deschidere totală și voi urmări ca interesul cetățeanului să fie pus într-adevăr pe primul loc. Cred că este momentul ca politicienii să se pună în slujba cetățeanului”, a declarat noul prefect de Timiș.
Cornelia Micicoi îi ia locul lui Mihai Ritivoiu, care a fost numit în această funcție în ianuarie 2022.
Cornelia Micicoi a fost consilier județean, aleasă pe lista Alianței Dreapta Unită (USR + Forța Dreptei + PMP). Are studii la Universitatea Politehnica din Timișoara, cu specializări în echipamente de calcul și automatizări, precum și în optimizarea structurilor de rezistență. Pe lângă pregătirea de bază, și-a completat formarea prin programe internaționale în management și antreprenoriat (Open University Business School, Marea Britanie), leadership (LMI International) și politici sociale (Harvard).

