Vești bune aduse de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, în ceea ce privește centura de vest a Timișoarei. Și anume, s-a desemnat câștigătorul pentru construcția noii șosele, după finalizarea reevaluării ofertelor.
„Vorbim de același constructor turc, având în vedere că decizia CNSC din 9 septembrie 2024 este menținută prin soluția definitivă a Curții de Apel București, din data de 25 octombrie, și validează, de altfel, rezultatul anunțat inițial de CNAIR”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Valoarea contractului este de 1,41 miliarde de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Programul de Transport (2021-2027).
Varianta Ocolitoare Timișoara Vest va avea o lungime de 13,90 kilometri și trebuie construită în 30 de luni, din care șase luni sunt prevăzute pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.
„Noua variantă ocolitoare va face parte integrantă din Centura Municipiului Timișoara, iar pe traseul acesteia se vor construi inclusiv: un pasaj peste DN59, continuat cu un pasaj peste CFR 100 ( in lungime totală de 750 m); un pasaj peste DN 6 și CF 133 (450 m); un pod peste râul Bega și peste rezervoarele de nămol (450 m): 4 noduri rutiere (la cu DN 69 /E671 și cu Drumul Național Centura Timișoara, la intersecția cu DN 6, la intersecția cu DN 59A și la intersecția cu Radiala Nouă de Vest/C30)”, a declarat ministrul Transporturilor.
Semnarea contractului va fi posibilă după zece zile, în cazul în care nu vor fi depuse noi contestații.