
Condiții mai bune de circulație pe drumul județean DJ 592, care trece prin comuna Moșnița Nouă. Consiliul Județean Timiș a intervenit cu scopul de a curăța această șosea, în urma unor sesizări făcute de locuitori.
„Acțiune de curățare a drumurilor județene pentru menținerea unui mediu curat și sigur. Ca urmare a sesizărilor primite din partea dumneavoastră, a fost transmisă o solicitare în acest sens Consiliului Județean Timiș”, a informat Primăria Moșniță Nouă.
Mai precis, echipele desemnate au intervenit pe DJ 592, curățând acostamentul axial al drumului și zona carosabilă. Astfel, au fost restabilite condițiile optime de trafic și siguranță.