Timișorenii racordați la Colterm au mai puțină căldură în locuințe. Pentru că vremea s-a încălzit, societatea de termoficare a Timișoarei a redus parametrii de furnizare a energiei termice.
„Precizăm că urmărim în permanență evoluția vremii și ajustăm parametri de furnizare în funcție de temperaturile exterioare zilnice”, a transmis Colterm.
Potrivit Colterm, la finalul lunii februarie, stocul de cărbune era de 17.160 de tone și de 42.800 MWh de gaze.
„Referitor la producția efectivă de energie termică, cele două mari centrale termice, CET Sud și CT Centru, funcționează în parametri optimi, cu mențiunea că, sporadic, se mai efectuează reparații de mici dimensiuni, necesare în vederea continuității și menținerii parametrilor tehnologici de funcționare a instalațiilor. Pe parcursul lunii februarie am avut și câteva intervenții importante pe rețelele de termoficare. (…) Toate aceste incidente nedorite sunt cauzate de starea tehnică a rețelei termice primare, care are o vechime cuprinsă între 35 și 60 de ani și care, inerent, o expune unor disfuncționalități”, a detaliat Colterm.
Compania de termoficare a Timișoarei anunță că mai multe țevi vechi din oraș vor fi înlocuite, fiind cuprinse într-un proiect de retehnologizare a rețelelor de termoficare primare, pe fonduri europene.