Andrei Țoancă a criticat în termeni duri USR, după ce Dominic Fritz s-a victimizat în urma pierderii procesului cu Agenția Națională de Integritate la Curtea de Apel Timișoara.
„Legea e volatilă și imorală doar când îi atinge pe cei de la USR. În rest, e sfântă, justă și trebuie aplicată fără milă. Pentru că, evident, doar ei sunt apostolii dreptății, singurii oameni politici puri, neprihăniți și imaculați. Doar ei au voie să „explice” de ce o ilegalitate nu e chiar ilegalitate, de ce un conflict de interese nu e conflict, de ce o lege e bună azi și abuzivă mâine. Iar când lucrurile devin incomode, scoatem rapid Germania din sertar, că dă bine: stat de drept, reguli, onoare. Doar că între timp onoarea s-a pierdut pe drum, iar principiile au rămas blocate la granița aia cu autocarul si tot felul de povești de adormit pe cei mici. La ceilalți există toleranță zero. La USR există, bineînțeles: context, nuanțe, interpretări, stat paralel, conspirații. Moralitatea e universală, dar se aplică selectiv. Amin”, a afirmat Andrei Țoancă.
În final, acesta a propus ca Dominic Fritz să se autosuspende din funcția de primar al Timișoarei.
„Autosuspendarea din funcție începând de mâine ajută Timișoara să arate că justiția este pentru toată lumea nu doar pentru unii… când nu dormim bine noaptea”, a precizat Andrei Țoancă.
Vă amintim faptul că, luni, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea lui Dominic Fritz de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate care a constatat că s-a aflat într-un conflict de interese în 2020. Decizia nu este definitivă, iar Dominic Fritz a anunțat că o va contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez. Pe scurt, mi se impută o Hotărâre de Consiliul Local a cărei elaborare a fost încheiată în întregime cu două săptămâni înainte să ajung primar. O modificare de PUZ la care a lucrat, ca prestator de servicii, o firmă de proiectare la care este asociat un arhitect care a împrumutat campania mea de primar cu 25.000 de lei. Perfect legal, transparent și fără legătură cu beneficiarul PUZ-ului, cum a pretins ANI. Consider că interpretarea ANI este abuzivă și a fost folosită ca o armă politică, luând în considerare că au lăsat raportul la sertar aproape 3 ani și l-au scos cu câteva săptămâni înainte să fiu ales pentru al doilea mandat. Aștept acum să văd de ce prima instanța nu a luat în calcul argumentele mele legale și irefutabile, apoi voi depune recurs. Posibila sancțiune, dacă aș pierde în a doua instanță, este definită în Codul administrativ ca abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni. Spun asta ca să nu-și facă false speranțe unii – nu plec niciunde”, a declarat Dominic Fritz, după ce a aflat decizia Curții de Apel Timișoara.
