Primăria Timişoara a venit cu veşti legate de proiectul privind transformarea Pădurii Verzi în „pădure-parc”. În scurt timp, studiul de fezabilitate și a indicatorii tehnico-economici urmează să fie supuşi votului Consiliului Local Timişoara. Investiția este estimată la aproximativ 16,7 milioane de lei, fără TVA.
Instituţia propune amenajarea Pădurii Verzi cu trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare, astfel încât timișorenii să aibă mai multe posibilități de a petrece timp în natură. Proiectul va intra în etapa de proiectare, după aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici.
Proiectul prevede amenajarea unor trasee pietonale și pentru biciclete, inclusiv prin valorificarea potecilor existente. De-a lungul acestora vor fi amplasate bănci, mese, leagăne, refugii și puncte de informare. Podețele peste Behela, pasarelele și aleile suspendate vor oferi noi posibilități de explorare a pădurii. Pentru cei care preferă activitățile sportive, municipalitatea a prevăzut și amenajări dedicate bicicliștilor, inclusiv rampe și un traseu de tip pumptrack.
„Amenajările vor fi adaptate specificului forestier, cu accent pe protejarea biodiversității și păstrarea caracterului natural al Pădurii Verzi. Vor fi utilizate materiale prietenoase cu mediul, iar proiectul include instalarea unor căsuțe pentru păsări și a unor panouri informative despre flora și fauna locală. Pentru realizarea proiectului, Primăria Timișoara colaborează cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în vederea amenajării pădurii în condițiile legislației silvice și a protejării fondului forestier„, a informat Primăria Timişoara.