Consilierii județeni din Timiș au fost de acord, în această săptămână, cu un proiect de hotărâre prin care Aleea Ghirodei să treacă din domeniul public al județului în cel al Primăriei Timișoara. Instituția are în plan să reabiliteze strada.
Mai precis, a fost votat un proiect de hotărâre privind aprobarea „trecerii din domeniul public al Județului Timiș în domeniul public al Municipiului Timișoara a terenurilor situate în Timișoara, Calea Ghirodei, înscrise în C.F. 449414 Timișoara, categoria de folosință drum DJ609D și C.F. 449386 Timișoara, categoria de folosință drum DJ609D”.
„Primăria a solicitat trecerea Aleii Ghirodei, pe o lungime de doi kilometri. Este vorba despre strada care pornește de la Calea Dorobanți și ajunge până la Canalul Behela. Ei o întrețin, este într-o stare degradată și ar vrea să facă investiții pe acest sector. Fiind o stradă din municipiul Timișoara prin OUG 43 și oricum întreținerea este la ei, am demarat acest proiect“, a explicat Constantin Pascu, consilier în cadrul Direcției de Drumuri din CJ Timiș.
Din documentația care însoțește proiectul de hotărâre aflăm că această reglementare juridică reprezintă etapa premergătoare pentru demararea procedurii de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale în zonă de către Primăria Timișoara.
„Terenurile vor fi utilizate în scopul proiectului pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de trafic în Municipiul Timișoara, astfel interesul public județean încetează, prevalând interesul public local”, aflăm din proiectul de hotărâre.