Avansează proiectul noului stadion „Dan Păltinişanu” din Timişoara. Alfred Simonis, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, anunţă că marţi au început forajele pentru studiul geotehnic la viitoarea arenă, etapa fiind necesară proiectării stadionului.
„Această operațiune se desfășoară în opt puncte, patru foraje fiind la o adâncime de 25 de metri, iar alte patru la 30 de metri. În baza informațiilor legate de sol, proiectanții vor stabili exact toate detaliile tehnice ale stadionului. Este un prim pas pe care îl facem pentru construirea arenei și putem spune că de astăzi au început lucrările. E un moment pe care l-am așteptat de mult și mă bucur că, într-un final, am ajuns aici”, a afirmat Alfred Simonis.
De asemenea, potrivit şefului CJ Timiş, în paralel, se discută cu proiectanții și detalii despre cum va arăta viitoarea casă a Politehnicii Timișoara.
„Randările pe care vi le-am prezentat zilele trecute au fost un punct de plecare important, dar lucrarea finală va suferi mici modificări care nu țin de capacitatea arenei sau alte aspecte majore, ci mai mult de latura estetică. Mai trebuie spus că etapa de foraje pentru studiul geotehnic va dura o săptămână, iar apoi își intră în rol proiectanții”, a declarat Alfred Simonis.
Noul stadion „Dan Păltinișanu” va fi proiectat și construit de asocierea condusă de Concelex și va avea o capacitate de 32.000 de locuri. Valoarea investiției este estimată la 140 de milioane de euro, iar arena urmează să fie construită pe amplasamentul fostului stadion, demolat complet.
Noua arenă va fi, potrivit datelor prezentate pentru proiect, cea mai mare din România după Arena Națională.


