Au început primele lucrări cu scopul transformării Pasarelei Îndrăgostiţilor din Timişoara într-un pod modern pentru pietoni şi biciclişti.
„Constructorul începe împrejmuirea șantierului, iar pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele de pe străzile adiacente (ex. C.D. Loga), iar pietonilor să utilizeze traseele alternative din zonă”, a informat Primăria Timişoara.
Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de cinci metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.
Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7,7 milioane de lei, fără TVA. Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de opt luni.



