Un autoturism a luat foc, joi dimineață, pe autostrada A1, în apropierea localității Orțișoara, incidentul impunând restricții de circulație pe sensul de mers Timișoara – Arad.
Potrivit informațiilor transmise de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, incendiul s-a produs la kilometrul 519 al autostrăzii. Pe durata intervenției echipajelor și până la degajarea carosabilului, traficul s-a desfășurat doar pe banda a doua.
Reprezentanții DRDP Timișoara estimau reluarea circulației în condiții normale în jurul orei 09:00.
Până la acest moment, autoritățile nu au anunțat existența unor victime și nici cauza izbucnirii incendiului. Șoferii care au tranzitat zona au fost sfătuiți să circule cu atenție, să respecte semnalizarea temporară și indicațiile echipajelor aflate la fața locului.