Spre nemulţumirea locuitorilor din Freidorf, Primăria Timişoara are de gând să mute toate păcănelele din oraş la ieșire spre Șag, pe strada Sulina. Aşadar, a fost pregătit un regulament care stabilește condițiile de autorizare și funcționare a sălilor de jocuri de noroc, care s-a aflat în dezbatere publică joi.
În această problemă a decis să se implice şi Alfred Simonis. Aşadar, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş anunţă că este dispus să pună la dispoziţia Primăriei Timişoara un teren de cinci hectare, aflat în zona centurii de nord, astfel încât păcănelele să fie scoase definitiv din oraş.
„Punem la dispoziția Primăriei Timișoara 5 hectare de teren destinate mutării sălilor de jocuri de noroc. Mutarea sălilor de păcănele la marginea orașului a născut discuții aprinse. Inclusiv dezbaterea organizată ieri la Primăria Timișoara a fost una cu scântei. Locuitorii de pe strada Sulina, dar și din zonele învecinate, nu acceptă această inițiativă a conducerii PMT și pe bună dreptate. Pentru cei care locuiesc acolo, posibilitatea ca zona să devină un pol al jocurilor de noroc și al unor oameni care suferă de o adicție puternică poate fi un risc, iar confortul celor care trăiesc pe strada Sulina și în vecinătate devine o amintire. Am urmărit toate discuțiile legate de acest subiect, am fost atent la tot ceea ce s-a întâmplat, iar vocea timișorenilor din zona vizată trebuie ascultată. Am luat o decizie pe care o propunem conducerii Primăriei Timișoara: le punem la dispoziție 5 hectare de teren în zona centurii de nord pentru ca sălile de jocuri de noroc să fie scoase din oraș definitiv. Este un teren aflat într-o zonă fără vecinătăți, unde o dezvoltare de acest gen nu afectează viața de zi cu zi a niciunui om. Ne dorim ca jocurile de noroc să nu își mai găsească locul în Timișoara. Zeci de mii de oameni suferă de această adicție, familii se destramă, vieți sunt efectiv distruse. Trebuie luate măsuri rapide, este un subiect care nu suportă amânare„, a declarat Alfred Simonis.
Pe de altă parte, Paula Romocean, viceprimarul Timişoarei, se opune acestei iniţiative, pe motiv că operatorii de jocuri de noroc nu trebuie să aibă parte de astfel de privilegii. Paula Romocean a subliniat faptul că suprafaţa industrială din zona Sulina propusă de primărie pentru mutarea păcănelelor este una privată, iar operatorii trebuie să investească dacă doresc să-şi desfăşoare activitatea.
„Ca de obicei, PSD “ne salvează”: ia de la timișeni și dă privilegiaților. De data asta privilegiații “salvatorului” sunt cei care prosperă din pierderile celor mai vulnerabili. Astăzi, președintele Consiliului Județean Timiș, domnul Simonis, a propus să dea 5 hectare din terenul comunității industriei de păcănele, care face miliarde. Noi nu cedăm niciun metru pătrat din terenul timișorenilor. Suprafața industrială din zona Sulina, pe care vrem să o reglementăm pentru activități de jocuri de noroc, este privată. Decizia de a investi acolo aparține exclusiv operatorilor de jocuri și depinde de proprietarii de terenuri sau construcții. Celelalte afaceri din zonă își vor desfășura în continuare activitatea. Și pot apărea și altele. Iar păcănelele dispar din viața de zi cu zi – de lângă școală, de la parterul blocului, din baruri, de pe traseele noastre zilnice. Ceea ce propune Alfred Simonis este ca o industrie extrem de profitabilă să primească pe tavă 5 hectare ale timișenilor. Cine merită cele 5 hectare? Privilegiații PSD? Sau merită comunitatea o bază sportivă, un parc sau o zonă industrială care să ofere locuri de muncă pentru mii de oameni? Dacă tot nu aveți o destinație pentru acest teren care să servească timișenilor, Primăria îl primește cu drag„, a afirmat Paula Romocean.