Noi artiști care vor urca pe scena evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration au fost anunțați de către Centrul de Proiecte. Așadar, aflăm că vineri, 31 iulie, publicul o va putea asculta pe Alexandra Căpitănescu, una dintre cele mai apreciate tinere artiste din România. Tot în prima seară a evenimentului vor urca pe scenă JazzyBIT & K-lu.
De asemenea, sâmbătă, 1 august, pe scena de pe Bulevardul I.C. Brătianu va urca Irina Rimes. Mai mult, publicul se va întâlni la Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration și cu Satoshi, unul dintre cei mai interesanți artiști ai noii generații din Republica Moldova. Programul serii de 1 august va fi completat de Dora Gaitanovici.
Totodată, duminică, 2 august, publicul se va putea bucura pe Bulevardul I.C. Brătianu de un concert memorabil cu Marija Šerifović, una dintre cele mai importante voci din spațiul ex-iugoslav și câștigătoare a Eurovision în anul 2007.
Programul serii de duminică va include și recitaluri ale unora dintre cei mai iubiți artiști ai muzicii ușoare românești: Monica Anghel, Nico și Daniel Iordăchioaie care vor urca pe scenă alături de Ansamblul Timișul și interpreții de muzică populară: Andreea Voica, Alexandru Brădățan, Aurora și Săndel Mihai. Ansamblul Timișul, cel mai reprezentativ ansamblu folcloric din vestul țării, va aduce pe scenă un program de dansuri și momente artistice care celebrează identitatea și diversitatea culturală a regiunii, contribuie la păstrarea patrimoniului muzical autentic.
Ediția 2026 a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration va avea loc în perioada 31 iulie – 3 august.