aprilie 3, 2026
Spread the love

Alfred Simonis, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, vine cu o propunere inedită cu scopul de a convinge primarii să închidă sălile de jocuri de noroc. Şi anume, edilii vor primi bani pentru şcoli.

„Primăriile care închid sălile de jocuri de noroc, păcănelele, cum le cunoaștem, vor primi bani pentru școli. După legea prin care am scos jocurile de noroc din localitățile sub 15.000 de locuitori, a venit momentul ca și celelalte comune și orașe să le elimine. Pentru a-i convinge pe primari să aibă curajul unei asemenea decizii, încercăm, la Consiliul Județean, să găsim o formulă de acordare a unor stimulente financiare. În Timiș mai sunt doar câteva comune și orașe cu un număr de locuitori mai mare de 15.000. Vrem un mecanism simplu și clar: administrațiile care votează în termen de 30 de zile o hotărâre de consiliu local pentru eliminarea sălilor de jocuri pot primi finanțări pentru a stimula investiții în educație„, a afirmat Alfred Simonis.

Potrivit preşedintelui CJ Timiş, banii pe care primarii îi vor primi din partea instituţiei vor fi alocați pentru construirea de școli sau grădinițe noi ori pentru modernizarea celor existente.

„Dincolo de calculul administrativ al fiecăruia, trebuie să existe grijă și responsabilitate față de oameni. Eu cred că alegerea e simplă: păcănele sau educație. Este un apel direct către primari pentru că nu mai putem să închidem ochii în fața unui fenomen care afectează zeci de mii de familii”, a declarat Alfred Simonis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *