aprilie 16, 2026
Spread the love

Primăria Timișoara anunță că intenționează să retragă dreptul de folosință gratuită asupra unui teren și a unei clădiri, situate pe Calea Aradului, la nr. 15A și 56. Asta după ce beneficiarii nu s-au ținut de cuvânt și le-au utilizat după bunul plac.

Mai precis, în cazul primului teren, beneficiarul s-a angajat să construiască o școală, o sală de sport și terenuri sportive, pe care să le deschidă comunității locale, angajamente care însă nu au fost respectate. În cel de-al doilea caz, o clădire în proprietatea primăriei este utilizată parțial, existând numeroase spații goale. Proiectele vor fi dezbătute și supuse votului Consiliului Local Timișoara în următoarea ședință.

Terenul municipal de pe Calea Aradului nr. 15A, situat într-un cvartal de blocuri între Calea Torontalului și strada Timiș, are o suprafață de aproximativ 5300 mp. Prin HCL 205/2008, Primăria Municipiului Timișoara a acordat organizației religioase „Centrul Creștin Timișoara” dreptul de folosință gratuită asupra terenului, condiționat de construirea și punerea la dispoziția comunității a unei școli, clinici, săli de sport, terenuri sportive (tenis, baschet, fotbal), a unui teren de joacă destinat copiilor străzii și a unui parc public”, a informat Primăria Timișoara.

Potrivit constatărilor efectuate în teren de Poliția Locală, clădirile sunt încă nefinalizate, iar lucrările nu au fost recepționate, astfel clădirea destinată școlii și clinicii nu este utilizată. În plus, sala de sport, în loc să găzduiască activități sportive deschise publicului, este utilizată pentru activități de cult, iar terenurile sportive aferente, locul de joacă și parcul nu există.

În cazul imobilului situat pe Calea Aradului nr. 56, acesta a fost atribuit prin HCL 384/2001 către Fundația Româno-Germană de Pregătire și Perfecționare Profesională în Domeniul Construcțiilor. Clădirea cu patru etaje este în stare bună, însă fundația utilizează doar o parte din spațiu, multe încăperi fiind libere și utilizate doar temporar. Astfel, spațiul public este subutilizat, iar primăria intenționează să îl valorifice mai eficient în beneficiul comunității locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *