mai 12, 2026
Spread the love

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat că cei care doresc, vor primi o bucată din vechiul stadion „Dan Păltinișanu”. De altfel, mai multe localități din județ s-au arătat interesate de scaune, dar și de nocturne.

Avem mai multe solicitări cu privire la stâlpii de nocturnă. Vom decide în perioada următoare către cine îi vom transfera. Vor fi dați, probabil doi dintre ei, municipiului Lugoj, care își dorește o parte din această nocturnă. Cert este că vom împărți și scaunele. Avem solicitări pentru mii de scaune de la localitățile din județul Timiș. Le vom trimite pe cele care sunt bune către aceste localități. Încercăm să distribuim în tot județul scaune de pe această arenă și tot ce altceva este dorit de pe acest stadion va fi împărțit în județul Timiș”, a afirmat șeful CJ Timiș.

Totodată, Alfred Simonis a mai precizat că echipa de fotbal urmează să fie preluată la Consiliul Județean Timiș.

Dacă nu avem contestații, în următorii trei ani ar trebui ca noua arenă să fie construită. De asemenea, ne pregătim să preluăm și echipa de fotbal la Consiliul Județean, astfel încât să avem nu doar un stadion, să avem și o echipă pentru a juca pe stadionul Dan Păltinișanu. Vom încerca să găsim o formulă să susținem și Centrul de copii și juniori, să avem o colaborare cu școlile sportive din vestul țării, pentru a nu mai trimite în alte părți ale României, eventual și în afara granițelor, marile talente ale fotbalului bănățean. Planuri avem multe, idei avem, avem și sumele necesare. Avem nevoie de sprijin, emulație și un pic de noroc”, a explicat președintele CJ Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *