noiembrie 8, 2025

Alfred Simonis vine cu vești bune în ceea ce privește modernizarea infrastructurii sanitare. Potrivit președintelui Consiliului Județean Timiș, va fi realizată o nouă clădire pentru Spitalul Județean.

Continuăm investițiile în sănătate în Timiș. Am depus, în parteneriat cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire. Acesta va avea infrastructura unui pol de excelență, care va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o unitate de chirurgie de înaltă precizie și o unitate ATI. Tot aici, vor funcționa un laborator central ultramodern și un pol educațional cu multiple spații pentru studenți și medici rezidenți”, a afirmat Alfred Simonis.

Potrivit șefului CJ Timiș, clădirea ce va fi ridicată în curtea unității sanitare va avea cinci etaje și unul retras, iar la subsol două parcări. Proiectul mai include o parcare la nivelul solului și spații verzi. Valoarea investiției se apropie de 200 de milioane de euro, inclusiv TVA.

Practic, noul corp va asigura conexiunea completă a tuturor clădirilor, Spitalul Județean Timișoara devenind astfel cel mai important hub medical din vestul țării. Durata de implementare prevăzută în proiect este de 60 de luni, din care un an pentru proiectare și patru pentru execuție, acesta fiind al treilea spital pe care îl ridicăm în Timișoara. Anul viitor ar trebui să se termine lucrările la Centrul de Mari Arși, urmează Institutul Regional de Oncologie Timișoara și noua clădire de la Spitalul Județean pentru care am obținut avizul de oportunitate de la Ministerul Sănătății, iar acum am depus documentația de finanțare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Sănătatea timișenilor este o prioritate absolută pentru noi, de aceea continuăm să dezvoltăm proiecte în infrastructura medicală. Modernizăm unitățile sanitare, aducem aparatură de ultimă generație și, în același timp, ridicăm noi clădiri”, a declarat Alfred Simonis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *