
Competiția a inclus curse pe categorii de vârstă și pregătire, dar și un aspect caritabil, cu sume colectate pentru susținerea sportivilor campioni din cadrul clubului sportiv Politehnica Timișoara
Sute de cicliști amatori și profesioniști s-au reunit duminică, 23 aprilie 2023, la cea de-a doua ediție a Poli Bike Challenge, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas și susținut de Corratec, Tazz, Auchan, Nokia, Honeywell, Flex, Continental, Huf, Kimball Electronics, DM, Atos.
Evenimentul, inclus în calendarul Federației Române de Ciclism, a inclus curse pe categorii de vârstă și pregătire, începând cu cursa copii și până la cursa Elite, destinată cicliștilor licențiați care fac parte din categoria Elite.
Competiția a avut și un aspect caritabil, sumele colectate fiind direcționate către susținerea unor sportivi campioni din cadrul clubului sportiv Politehnica Timișoara, cu rezultate deosebite în plan sportiv, dar cu o situație financiară precară. Evenimentul a fost primit cu entuziasm de către comunitatea de cicliști din Timișoara și din împrejurimi, confirmând susținerea pe care Universitatea Politehnica Timișoara o acordă sportului de peste 100 de ani.
Foto : Poli Bike Challenge