iunie 19, 2025

Timișoara găzduiește, în perioada 6–8 iunie 2025, primul turneu de fotbal de plajă organizat în cadrul proiectului „Miuța din cartier”, parte din Sport Beach Festival powered by Mons. Evenimentul va avea loc în baza sportivă din Parcul Rozelor și promite să aducă atmosfera copilăriei direct pe nisip, într-un format inedit, cu accent pe sport, distracție și comunitate.

După succesul din toamna trecută, când zeci de spații urbane din Timișoara au fost transformate în mini-terenuri de fotbal de cartier, miuța revine într-o versiune estivală. Participanții se vor înfrunta în reprize scurte, pline de energie, pe un teren de nisip, înconjurați de muzică live, foodtrucks, ateliere pentru copii și o zonă de lounge pentru relaxare.

Turneul este dedicat adulților (categoria 18+), iar maximum 24 de echipe pot lua parte. Fiecare echipă va fi formată din 4 jucători titulari și 2–4 rezerve, iar meciurile se vor desfășura în reprize de câte 10 minute, cu pauze de 5 minute.

Înscrierile sunt deschise până la 1 iunie și se pot face prin formularul online: https://forms.gle/bFDZwpfNUMaqYZqY6. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon +40 753 812 859 (Răzvan).

Evenimentul este organizat de Mons, cu sprijinul Universității de Vest din Timișoara, JCI Timișoara, Shopping City, Flight Festival, Profi, Elba, CSM Timișoara, TYSA și Vertical Assurance.


Pentru actualizări și noutăți:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *