Dynamite Fighting Show 18 Luptă Finală va avea loc pe 12 martie, la Sala Sporturilor Constantin Jude din Timișoara. Este prima ediția DFS organizată în Timiș, iar cu această ocazie, cel mai cunoscut luptător al Timișoarei, Daniel Corbeanu, se va retrage din carieră cu un meci împotriva legendarului Erkan Varol. După o carieră de aproape 14 ani la profesioniști, Corbeanu s-a întors la finalul anului în ring, dar numai pentru a anunțat că în această primăvară va avea ultimul meci acasă, la Timișoara. Adversar va fi Erkan Varol, un luptător turc care a luptat inclusiv cu Buakaw sau Enriko Kehl.
Într-un alt meci cap de afiș, Bogdan Stoica se întoarce în DFS pentru un super fight împotriva lui Vladimir Tok, germanul cu origini ruse care a debutat incredibil în decembrie cu un KO împotriva lui Florin Ivănoaie.
Tot la Timișoara vor debuta și sferturile de finală ale celor două turnee piramidale, la categoriile super mijlocie și la grea. Vor fi câte două sferturi la fiecare dintre cele două divizii. Pe fight card mai sunt nume precum Florin Ivănoaie, Sebastian Cozmâncă, Eduard Gafencu, Andrei Ostrovanu, Ilie Brancu și Bogdan Năstase.
Update : Evenimentul de duminică este sold out. Gala poate fi urmărită în direct pe Pro Arena și online pe SportExtra
Mâine, sambata, de la ora 15:30, vă dăm întâlnire cu toți sportivii la cântarul oficial de la Iulius Town Timișoara. Accesul va fi gratuit.