decembrie 3, 2024

În comuna Dumbrăvița, lângă municipiul Timișoara, E-Distribuție Banat a finalizat construcția unei stații de transformare noi, în valoare de 23,59 milioane de lei, pentru a alimenta peste 5.300 de clienți din zona în plină dezvoltare. Noua stație are o capacitate totală de 50 MVA și va alimenta, după finalizarea rețelelor de medie tensiune, consumatorii casnici și industriali din zona nordică a Timișoarei, inclusiv aeroportul internațional Traian Vuia, centre comerciale, hale de producție și centre logistice.

Investiția totală, inclusiv cele 27 de milioane de lei pentru rețelele de medie tensiune, ridică valoarea proiectului la peste 50 de milioane de lei. Noua stație permite creșterea capacității până la 80 MVA, astfel încât mai multe locuințe și clienți industriali se pot conecta la rețea. Stația este una dintre cele mai performante din sistemul românesc de distribuție a energiei electrice și este alimentată din linia electrică de înaltă tensiune (110 kV) din apropiere. Racordul este făcut printr-o linie electrică subterană, iar stația este introdusă în sistemul Telecontrol al companiilor E-Distribuție, permițând operarea și efectuarea manevrelor de la distanță, reducând timpii de intervenție și îmbunătățind calitatea serviciilor.

Pentru a asigura un nivel ridicat de eficiență energetică, clădirea stației a fost izolată termic, iluminatul este asigurat prin corpuri de iluminat cu LED și pe terenul de protecție și siguranță pot fi instalate panouri fotovoltaice.

E-Distribuție își propune să sprijine și formarea profesională a viitorilor ingineri prin organizarea de vizite ale studenților de la facultățile de profil. Recent, un număr de 60 de studenți și profesori de la Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică a Universității Politehnica Timișoara au vizitat stația din Dumbrăvița pentru a se familiariza cu cele mai moderne tehnologii din domeniul stațiilor și rețelelor electrice.

E-Distribuție Banat a realizat investiții de peste două miliarde de lei în modernizarea și digitalizarea rețelei electrice din 2005 până în prezent.

Fotoreporter : Dani Amariei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *