Comunitatea din Racovița, județul Timiș, este în doliu după trecerea la cele veșnice a fostului primar Ioan Stângaci, care a murit sâmbătă, la vârsta de 67 de ani.
Potrivit apropiaților, tragedia s-a produs în piața din Buziaș, unde bărbatul ar fi suferit un infarct fulgerător. Deși nu era cunoscut cu afecțiuni cardiace, se pare că stresul și oboseala acumulate în ultimii ani, perioadă în care s-a implicat activ în diverse acțiuni civice, ar fi contribuit la declinul stării sale de sănătate.
Ioan Stângaci a fost primar al comunei Racovița în perioada 1990–1992, fiind numit în funcție imediat după Revoluție, până la organizarea primelor alegeri democratice.
Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om modest, implicat și curajos, un susținător ferm al valorilor democratice și al dreptății sociale.
„A fost un om care nu a urmărit niciodată funcții, ci adevărul și binele oamenilor din jurul său”, au transmis apropiați ai familiei.
Trupul neînsuflețit al fostului edil va fi depus în localitatea natală, Racovița, unde cei care l-au cunoscut îl vor putea conduce pe ultimul drum.