Un accident rutier în care au fost implicate un tramvai și un autoturism taxi a avut loc vineri, în centrul municipiului Timișoara, în fața Palatului Administrativ.
Potrivit primelor informații, în urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea acestuia din vehicul.
Bărbatul a fost scos în stare conștientă și predat echipajului medical de ambulanță, care l-a transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii, echipajele medicale și polițiștii, care au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă a fost afectat pe durata intervenției echipajelor de urgență.
“Un bărbat în vârstă de 44 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Revoluției 1989, dinspre strada Andrei Mocioni, iar la intersecția cu strada Nicu Filipescu nu ar fi respectat marcajul rutier obligatoriu înainte, efectuând manevra de viraj la stânga, pe culoarea verde a semaforului electric, intrând în coliziune cu un tramvai condus de o femeie în vârstă de 30 de ani, care circula din aceeași direcție, pe banda paralelă de mers. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 44 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
