Un accident rutier s-a produs vineri, 29 noiembrie, pe Splaiul Tudor Vladimirescu din Timișoara, după ce un conducător auto care circula dinspre Podul Eroilor spre Splaiul Sofocle ar fi intrat pe contrasens și a lovit frontal un autoturism care venea din sens opus.
În coliziune au fost rănite trei persoane: șoferul de 39 de ani al mașinii izbite, o femeie de aceeași vârstă și o fetiță de 8 ani, aflate în același vehicul. Toate victimele au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital pentru evaluări suplimentare.
Imediat după impact, șoferul care ar fi provocat accidentul a părăsit locul faptei fără acordul polițiștilor, motiv pentru care este acum căutat de autorități.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, iar cercetările continuă pentru identificarea și tragerea la răspundere a conducătorului auto dispărut.