Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara marchează o nouă etapă în medicina locală, după realizarea primei intervenții ginecologice asistate robotic în cadrul Secției Obstetrică-Ginecologie II.
Intervenția a fost efectuată unei paciente de 50 de ani, diagnosticată cu o formațiune tumorală pelvi-abdominală de mari dimensiuni. Echipa medicală coordonată de medicul Popa Zoran, șeful Secției Obstetrică-Ginecologie II, a realizat o histerectomie totală cu anexectomie bilaterală cu ajutorul sistemului robotic Da Vinci.
Potrivit reprezentanților unității medicale, operația s-a desfășurat fără incidente, iar evoluția postoperatorie a fost favorabilă. Pacienta a fost externată la aproximativ 36 de ore după intervenție.
Din echipa implicată în această premieră medicală au făcut parte medicii Huidu Bianca, Tomesc Daniela și Tinei Octavia, împreună cu personalul blocului operator, medicul anestezist Drăgulescu Dorian și specialiștii responsabili de suportul tehnic al sistemului Da Vinci.
Medicii explică faptul că chirurgia robotică permite intervenții mult mai precise și mai puțin invazive, contribuind la reducerea durerii postoperatorii, a pierderilor de sânge și a perioadei de recuperare.
Reprezentanții Spitalului Județean din Timișoara susțin că astfel de intervenții vor putea fi efectuate și pe viitor prin decontare CNAS, oferind pacientelor acces la tehnologii medicale moderne fără costuri suplimentare semnificative.



