Zeci de persoane au dat dovadă de mult curaj! Femei și bărbați au mers la Giroc, duminică, unde au făcut baie la copcă. Preț de câteva minute, cei prezenți la acțiune s-au scăldat în apele înghețate ale râului Timiș, într-o zi friguroasă, în care termometrele au arătat -8 grade Celsius.
Evenimentul „Baie la copcă” a fost anunțat pe Facebook, fiind inițiat de către un medic stomatolog din Timișoara. Pentru început, a avut loc o sesiune de respirație Wim Hof, pentru pregătirea corpului și minții, iar apoi cei prezenți au făcut baie la copcă. Potrivit organizatorilor, baia în apa înghețată are rolul de a revigora corpul și de reconectare cu energia iernii.
După ce au ieșit din apele Timișului, participanții au avut parte de o saună improvizată pentru a se încălzi și a se relaxa.