Un accident rutier s-a produs joi, 8 ianuarie 2026, pe Calea Torontalului din Timișoara, unde un bărbat și fiica sa, în vârstă de 10 ani, au fost acroșați de un autoturism în timp ce traversau strada regulamentar.
Conform informațiilor transmise de polițiști, un șofer de 41 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a surprins și accidentat doi pietoni la intersecția cu strada Felix. Victimele sunt un bărbat de 41 de ani și copilul acestuia.
În urma impactului, cei doi au fost răniți și transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.