Consiliul Județean Timiș organizează noi concerte în aer liber la Bastionul Theresia din Timișoara, cu intrare liberă.
Așadar, sâmbătă, 24 mai, de la ora 20.00, pe scenă vor urca cei de la JazzyBIT. Cu trei albume lansate și un palmares internațional de excepție (New York, Paris, Seul), JazzyBIT se remarcă prin rafinament și energie, fiind adesea comparați cu Snarky Puppy sau Esbjörn Svensson Trio.
De asemenea, duminică, 25 mai, de la ora 20.00, vor concerta The Bandits. Lansați în 2023 cu albumul Povești din pandemie și nominalizați la Premiile UNITER 2024 pentru muzica spectacolului Exod, cei patru membri pregătesc deja un nou material discografic și un concert plin de energie.
„Bastion By Merlin” este o serie de evenimente finanțată de Consiliul Județean Timiș și implementată de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, cu scopul de a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara.

