ISU Timiș informează că, duminică dimineața, se înregistrau avarii în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică în mai multe localități din județ. Astfel, satele Fărășești și Crivina de Sus sunt nealimentate cu energie electrică, iar localitățile Poieni, Pietroasa și Românești (Mănăstirea Românești) înregistrează avarii care afectează parțial alimentarea cu energie electrică.
Pe de altă parte, în contextul temperaturilor foarte scăzute din ultimele zile, pe parcursul nopții nu au fost înregistrate evenimente deosebite care să necesite intervenția pompierilor militari.
„În această perioadă caracterizată de temperaturi foarte scăzute, acordăm o atenție deosebită protejării persoanelor vulnerabile. Pentru prevenirea deceselor prin hipotermie, echipajele operative au desfășurat, pe parcursul nopții, 27 de misiuni de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost. În urma acestora, au fost identificate 2 persoane, dintre care una a fost transportată la un adăpost specializat, iar cealaltă persoană a refuzat sprijinul oferit. Facem apel la cetățeni ca, în cazul în care observă persoane aflate în situații de risc, să nu rămână indiferenți și să solicite sprijinul autorităților. Totodată, recomandăm acordarea unei atenții sporite și altor categorii vulnerabile, precum copiii și persoanele vârstnice, pentru protejarea acestora în condiții de siguranță”, a transmis ISU Timiș.
De asemenea, în județul Timiș circulația rutieră se desfășoară în continuare în condiții de iarnă, neînregistrându-se drumuri blocate.