noiembrie 8, 2025

Continuă operațiunea JUPITER în județul Timiș. Joi dimineața, au avut loc 22 de percheziții domiciliare la deținători de arme. Mai precis, descinderile au fost realizate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.

Din cercetările efectuate a rezultat că persoanele vizate ar deține, fără drept, la domiciliu arme neletale din categoria celor supuse autorizării, pe care le-ar fi procurat din state membre UE și le-ar fi introdus pe teritoriul României fără a fi declarate la punctul de trecere al frontierei”, a informat Poliția Timiș.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 12 arme lungi neletale cu aer comprimat, calibru 4,5 mm, deținute fără drept, supuse autorizării, două arme scurte neletale din categoria celor supuse autorizării și 5.600 de bucăți de muniție neletală de calibru 4,5 mm și 5,5 mm destinate armelor neletale din categoria celor supuse autorizării.

„Acțiunea a avut ca scop scoaterea din circuitul civil a armelor deținute ilegal, acestea putând constitui premise pentru comiterea unor fapte grave, de natură să aducă atingere vieții, integrității fizice sau patrimoniului”, a transmis Poliția Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *