Consiliul Județean Timiș dorește să repete atmosfera creată la începutul anului, când timp de cinci zile, centrul Timișoarei a fost umplut cu instalații care au încântat trecătorii. Deschiderea anului Capitalei Culturale la Timișoara a culminat cu un spectacol de lumină, sunet și culoare, foarte apreciat de către cei prezenți.
Peste 50.000 de oameni au admirat în zilele Festivalului Luminii instalațiile de artă contemporană, iar mai bine de 10.000 au participat în noaptea de Revelion la Bastionul Maria Theresia din Timișoara, unde au avut parte de un show spectaculos de artificii și jocuri de lumini ce nu au mai fost văzute la Timișoara. Succesul evenimentului urmează a fi repetat, într-o formă și mai spectaculoasă, la finalul anului, când va fi organizată o nouă ediție a Festivalului of Lights.
Pentru aceasta, Consiliul Județean Timiș așteaptă sugestiile despre forma în care se dorește a fi ediția din acest an pe pagina dedicată festivalului prin completarea formularului: https://docs.google.com/forms/d/1vIGuE1egQHhLZXLsedJY_mTtMfLvtqTxPE0wAb_FwAM/viewform?edit_requested=true
„Dorim să închidem simetric programul cultural al capitalei, cu același festival care ne-a făcut să regăsim spiritul Timișoarei. De aceea, lansăm provocarea către cei cărora le place acest concept, să vina cu idei, să ne ajute în mod creativ, pentru a face din acest festival al luminilor un brand cultural local, care să evidențieze Timișoara în peisajul acestor manifestări de divertisment adresate publicului larg”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Festival of Lights face parte din programul cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș și Muzeul Național al Banatului și este implementat de echipa The Entertainment Group.