noiembrie 8, 2025

O instalație de-a dreptul spectaculoasă poate fi admirată în zona centrală a Timișoarei, începând de luni seara. „Portalul Libertății” a fost inaugurat de Primăria Timișoara pe malul Begăi, la 35 de ani de la Revoluția Română.

La 35 de ani de la Revoluție, nu e suficient să privim înapoi și să ne felicităm pentru curajul de atunci. Trebuie să ne întrebăm ce curaj ne cere prezentul. Cum putem, din nou, să aducem oamenii împreună într-o lume tot mai fragmentată? Azi am pornit instalația „Portalul Libertății“. Un liant între trecut și viitor, o operă de lumini și de sunete din Timișoara lui Decembrie 1989. Vă invit să treceți prin el, să ne amintim și să ne încărcăm cu curaj pentru ceea ce vine”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Instalația integrează o coloană sonoră ce recreează atmosfera lui Decembrie 1989, creată de artiștii timișoreni Petre Ionuțescu și Cristian Văduva. Astfel, timișorenii sunt invitați să treacă prin „Portalul Libertății” și să se gândească la eroii acestor zile.

Instalația este amplasată pe malul Begăi, în zona verde nou creată anul acesta. Portalul Libertății va fi accesibil publicului până în 2 ianuarie 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *